ONU și epoca nucleară s-au născut aproape simultan. Oroarea celui de-al Doilea Război Mondial, care a culminat cu exploziile nucleare de la Hiroshima și Nagasaki, a adus în atenție necesitatea de a aborda problema nucleară. Prin prima sa rezoluție, Adunarea Generală a înființat Comisia ONU pentru Energie Atomică pentru a se ocupa de problemele ridicate de descoperirea energiei atomice. Iar un discurs de referință al președintelui Statelor Unite Dwight D. Eisenhower din 1953, „Atomii pentru pace”, a dus la înființarea, în 1957, a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).
Agenția Internațională pentru Energie Atomică
Agenția Internațională pentru Energie Atomică colaborează cu statele sale membre și cu mai mulți parteneri din întreaga lume pentru a promova utilizarea sigură, securizată și pașnică a tehnologiilor nucleare. Relația AIEA cu Organizația Națiunilor Unite este ghidată de un acord semnat în 1957. Acesta stipulează că: „Agenția se angajează să își desfășoare activitățile în conformitate cu Scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite pentru a promova pacea și cooperarea internațională și în conformitate cu politicile Organizației Națiunilor Unite care promovează instituirea unei dezarmări mondiale garantate și în conformitate cu orice acord internațional încheiat în temeiul acestor politici.”
Energia nucleară în cifre
La 31 decembrie 2018, 30 de țări din întreaga lume exploatează 451 de reactoare nucleare pentru producerea de energie electrică, iar 55 de noi centrale nucleare sunt în construcție. La sfârșitul anului 2018, 13 țări se bazau pe energia nucleară pentru a furniza cel puțin un sfert din totalul energiei electrice. În Franța, Ungaria, Slovacia, Slovacia și Ucraina, energia nucleară reprezintă chiar mai mult de jumătate din producția totală de electricitate.
Siguranța nucleară
Siguranța nucleară este responsabilitatea fiecărei națiuni care utilizează tehnologia nucleară. AIEA, prin intermediul Departamentului de Siguranță și Securitate Nucleară, lucrează pentru a oferi un cadru global de siguranță și securitate nucleară puternic, durabil și vizibil pentru protecția oamenilor, a societății și a mediului. Acest cadru prevede dezvoltarea și aplicarea armonizată a standardelor, orientărilor și cerințelor de siguranță și securitate, dar nu are mandatul de a impune aplicarea standardelor de siguranță în cadrul unei țări.
Chernobîl
Accidentul de la centrala de la Cernobîl din 1986 din Ucraina a fost rezultatul unei proiectări defectuoase a reactorului, care a fost operat de personal insuficient instruit.
În primii patru ani de la accidentul de la Cernobîl, autoritățile sovietice au decis să se ocupe în mare parte de consecințele exploziei la nivel național. Fără sprijinul sovietic, Organizația Națiunilor Unite și partenerii săi au căutat modalități de a oferi sprijin de urgență, care au inclus evaluarea securității nucleare și a condițiilor de mediu din zona contaminată, precum și diagnosticarea diferitelor afecțiuni medicale care au rezultat în urma accidentului.
După accidentul nuclear de la Cernobîl din 1986, cooperarea internațională în domeniul securității nucleare a fost intensificată în mod semnificativ: au fost elaborate și adoptate patru convenții internaționale de securitate, două coduri de conduită, principii fundamentale de securitate și un corp de standarde de securitate ale AIEA recunoscute la nivel mondial. Standardele de siguranță ale AIEA reflectă un consens internațional cu privire la ceea ce constituie un nivel ridicat de siguranță pentru protejarea oamenilor și a mediului de efectele nocive ale radiațiilor ionizante.
Fukushima
În martie 2011, centrala nucleară Fukushima-Daiichi a suferit daune majore din cauza defectării echipamentelor în urma cutremurului cu magnitudinea 9,0 din estul Japoniei și a tsunami-ului care a urmat. A fost cel mai mare accident nuclear civil de la accidentul de la Cernobîl din 1986. Materialul radioactiv a fost eliberat din centrala avariată și zeci de mii de oameni au fost evacuați. Centrul pentru Incidente și Situații de Urgență al AIEA a fost activat imediat în modul de răspuns complet, reunind o echipă de experți în securitate nucleară, răspuns la situații de urgență și radioprotecție. Centrul a colectat și analizat date și a furnizat actualizări regulate statelor membre ale AIEA, organizațiilor internaționale, presei și publicului.
Trei luni mai târziu, AIEA a găzduit o Conferință ministerială privind securitatea nucleară. Aceasta a deschis calea pentru aprobarea unanimă a Planului de acțiune al AIEA privind securitatea nucleară de către statele membre ale AIEA în septembrie 2011, care de atunci a încurajat colaborarea internațională în vederea consolidării securității nucleare la nivel mondial.
Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP)
În conformitate cu Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP) din 1968, AIEA efectuează inspecții la fața locului pentru a se asigura că materialele nucleare sunt utilizate numai în scopuri pașnice. Înainte de războiul din 2003 din Irak, inspectorii săi au jucat un rol-cheie în descoperirea și eliminarea programelor și capacităților de armament interzise ale Irakului. În 2005, agenția și directorul său general, Mohamed ElBaradei, au primit Premiul Nobel pentru Pace „pentru eforturile lor de a împiedica utilizarea energiei nucleare în scopuri militare și de a se asigura că energia nucleară în scopuri pașnice este utilizată în cel mai sigur mod posibil.”
Conferința ONU privind dezarmarea
Conferința ONU privind dezarmarea, singurul forum multilateral de negociere privind dezarmarea, a produs Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare, care a fost adoptat în 1996. Biroul pentru afaceri de dezarmare promovează dezarmarea și neproliferarea nucleară. Comitetul pentru utilizările pașnice ale spațiului cosmic a elaborat Principiile din 1992 privind utilizarea surselor de energie nucleară în spațiul cosmic. Comitetul științific al ONU pentru efectele radiațiilor atomice raportează cu privire la nivelurile și efectele expunerii la radiații ionizante, furnizând baza științifică pentru standardele de protecție și siguranță la nivel mondial.
Terorismul nuclear
Abordând pericolul terorismului nuclear, ONU a produs, de asemenea, Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare (Viena, 1980) și Convenția internațională pentru reprimarea actelor de terorism nuclear (2005).
Zone libere de arme nucleare
Înființarea de zone libere de arme nucleare (NWFZ) este o abordare regională pentru a consolida normele globale de neproliferare și dezarmare nucleară și pentru a consolida eforturile internaționale pentru pace și securitate. Articolul VII din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP) prevede că: „Nicio dispoziție a prezentului tratat nu afectează dreptul oricărui grup de state de a încheia tratate regionale pentru a asigura absența totală a armelor nucleare pe teritoriile lor respective.”
Tratatele implicate în zonele libere de arme nucleare
Cele care stau la baza zonelor libere de arme nucleare existente sunt următoarele tratate:
- Tratatul de la Tlatelolco – Tratatul pentru interzicerea armelor nucleare în America Latină și Caraibe
- Tratatul de la Rarotonga – Tratatul privind zona liberă de arme nucleare din Pacificul de Sud
- Tratatul de la Bangkok – Tratatul privind zona liberă de arme nucleare din Asia de Sud-Est
- Tratatul de la Bangkok – Tratatul privind zona liberă de arme nucleare din Asia de Sud-Est
- Tratatul de la Rarotonga – Tratatul privind zona liberă de arme nucleare din Pacificul de SudFree Zone
- Tratatul de la Pelindaba – Tratatul privind zona liberă de arme nucleare din Africa
- Tratatul privind o zonă liberă de arme nucleare în Asia Centrală
Acorduri multilaterale și bilaterale de dezarmare nucleară și de reglementare a armelor
.