Într-un sens, noi posedăm deja o măsură de natură divină (sau dumnezeiască), deoarece „toate ființele umane – bărbați și femei – sunt create după chipul lui Dumnezeu. Fiecare este un fiu sau o fiică duhovnicească iubită a părinților cerești și, ca atare, fiecare are o natură și un destin divin” („The Family: A Proclamation to the World”, Ensign, nov. 2010, 129).
Într-un alt sens, totuși, deoarece nu am devenit încă pe deplin asemenea Tatălui Ceresc, natura divină este ceva de care trebuie să „fim părtași”, așa cum a spus apostolul Petru (2 Petru 1:4). El a pus în contrast natura divină cu „corupția care este în lume” și a spus că avem parte de această natură divină prin „făgăduințele nespus de mari și prețioase” date ucenicilor lui Hristos. Printre acestea se numără promisiunile de „pace în această lume și de viață veșnică în lumea viitoare” (D&C 59:23). Prin intermediul Ispășirii, putem deveni, în cele din urmă, asemenea Tatălui nostru ceresc dacă ne respectăm legămintele. A deveni mai mult ca El înseamnă să luăm natura Sa – natura divină. Asociate cu această natură divină sunt anumite atribute spirituale, pe care ne putem ruga să le obținem și ne putem strădui să le posedăm. Le puteți găsi învățate în toate Scripturile (de exemplu, vedeți 2 Petru 1:5-7).
.